Despre noi

Suntem în familie și ne dorim ca toți clienții noștri să se simtă la fel. Nu doar o familie, ci 3, unite cu entuziasm și multă dăruire pentru a cultiva struguri cu gust și a obține apoi vinuri de poveste.

Iubim ceea ce facem și ne luptăm mereu în idei, generații diferite și foarte hotărâte ca rezultatele muncii noastre să aducă în viața consumatorilor momente de surpriză și încântare.

Am început în 2019, fără să ne gândim că lucrurile nu vor fi ușoare sau că obstacolele de orice fel nu ar putea fi depășite. Am alăturat echipei noastre oameni valoroși și tenace, am învățat mult și am greșit, ca apoi să corectăm și să ne dezvoltăm.

Dimensiunea afacerii noastre ne permite să fim prezenți la fiecare pas: de la îngrijirea podgoriei, la alegerea și culegerea strugurilor până la întregul proces de vinificație. Podgoria noastră se află într-o zonă cu tradiție în viticultură (Târgu Bujor Galați), acolo unde strugurii au fost tratați întotdeauna cu respect și dragoste. Ne dorim să păstram obiceiul locului și să îmbinăm tehnologia, știința și munca pentru a ne împlini visul de a crea vinuri, asa cum spuneam și la început, de poveste.

Îndrăznește, simte, trăiește!